vineri, 29 aprilie 2011

Senryul din Ploc! Nr. 23

Senryul trimis de Cristina Monica Moldoveanu a fost ales pentru a fi comentat de Olivier Walter. Acest poem este:

fièvre printanière -
la grand-mère tape
sur le baromètre

febră de primăvară –
bunica ciocneşte uşor
în barometru

Ainsi que l’a formulé H. Michaux à propos du Mahabharata, et en toute proportion gardée, si on lisait se senryû à un vieux bâton, il reprendrait feuilles et racines !

Oui, voici concentrées en trois petits vers la légèreté et la gravité du monde, la malice, la drôlerie et une effervescence renvoyant peut-être à la notion du cycle de l’éternel retour…

Le rythme intentionnellement monotone, 5/5/5, confère au propos une certaine universalité : le métronome irréversible du Temps semble ponctuer le geste de la protagoniste. La dynamique même d’appétit de vie et de hardiesse couve une fatalité.

On pense bien sûr au renouvellement des saisons qui, d’une manière inexorable, se perpétue. Mais au-delà, ce senryû semble jouer sur plusieurs niveaux de sens, phénomène polysémique bien plus courant dans un haïku !

D’un point de vue littéral, on se bornerait à croire que la grand-mère est atteinte d’un accès de fièvre hivernale et qu’au sortir du frimas, elle s’accroche nerveusement à son baromètre afin d’exorciser la peur de ne jamais revoir un nouveau printemps…

Or à l’évidence, cette femme mûre en âge semble à l’inverse bien verte et d’un tempérament de gorgone… Cette « fièvre printanière » signe davantage un trait psychologique : mélange de vitalité et d’impatience ; d’appétences et d’impertinence à l’endroit même du printemps qui se fait attendre.

On imagine la dame espiègle, les yeux brillants et la moue boudeuse exhortant les forces de la Nature. On soupçonne que la sève montante de mars soit cause de la fièvre de Vénus ! On suppose que la promesse des fleurs travaille l’imaginaire de la dame à peine décatie… « Le souvenir est le cadavre d’une expérience que la vie a déserté » susurre La Rochefoucauld du lointain XVIIème…

L’auteure nous rend cependant cette douairière ou femme du peuple sympathique et pathétique. C’est en cela que les apparences primesautières, joyeuses et dégagées dévoilent un fond plus grave, voire dramatique ! Une grand-mère qui tape, en ces circonstances, un baromètre est peut-être passée à côté d’une paix intérieure et d’une plénitude d’être… Ne cache t-elle point dans ce désir de vivre une déréliction, une insatisfaction et des manques à combler que l’âge avancé ne fait qu’accroître ??? Pax pax pax !!!


Olivier Walter

Aşa cum a formulat H. Michaux legat de Mahabharata, păstrând proporţiile, dacă am citi acest senryu unui baston vechi el ar prinde din nou frunze şi rădăcini!
Da, iată concentrate în trei mici versuri frivolitatea şi seriozitatea lumii, ironia, amuzamentul şi o evervescenţă care poate conduce spre ideea ciclului eternei reîntoarceri.

Ritmul, intenţionat monoton, 5-5-5, conferă acestui subiect o anumită universalitate: metronomul ireversibil al Timpului pare să accentueze gestul protagonistei. Însăşi dinamica poftei de viaţă şi de cutezanţă ascunde o fatalitate care mocneşte.

Ne gândim desigur la reînnoirea anotimpurilor care, într-o manieră inexorabilă, se perpetuează. Dar dincolo de acest fapt, acest senryu pare să funcţioneze pe mai multe planuri semantice, fenomen de polisemie mai des întâlnit într-un haiku.

Din punct de vedere literal ne-am limita a crede că bunica suferă un acces de febră pe timpul iernii şi, la dispariţia chiciurei, se agaţă nervoasă de barometru, în scopul de a exorciza teama de a nu mai revedea o nouă primăvară.

Ori, dimpotrivă, evident e că această femeie în vârstă este, dimpotrivă, dotată cu un temperament de gorgonă... Această febră a primăverii este mai degrabă semnul unei trăsături
psihologice: amestec de vitalitate şi de nerăbdare, dorinţe şi îndrăzneală chiar în locul în care primăvara se lasă aşteptată.

Ne imaginăm o doamnă jucăuşă cu ochi strălucitori şi mutră bosumflată îmboldind forţele Naturii. Bănuim că sevele care se ridică în martie sunt cauza febrei lui Venus! Presupunem că promisiunea florilor atinge imaginaţia doamnei ofilite. „Amintirea este cadavrul unei existenţe pe care viaţa a părăsit-o”, murmură La Rouchefoucauld din îndepărtatul veac al XVII-lea.

Autoarea ne face să receptăm totuşi drept simpatică această văduvă nobilă sau femeie simplă din popor. Prin aceasta aparenţele de spontaneitate, bucurie şi lejeritate dezvăluie un fond mai grav, chiar dramatic! O bunică ciocănind în aceste circumstanţe un barometru a obţinut poate un fel de pace interioară şi plenitudine a existenţei. Oare ascunde ea în această dorinţă de viaţă un sentiment al singurătăţii şi lipsuri pe care vârsta înaintată nu face decât să le sporească??? Pax, pax, pax!!!

Olivier Walter

Traducerea comentariului îi aparţine Cristinei Monica Moldoveanu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu